SiSC Tutoring
Abia ne-am întors din vacanţă dar deja ne-am pus pe treabă! Ştim că sesiunea de examene se apropie şi emoţiile te cuprind cu fiecare zi scursă din calendar! Dacă nu te simţi pregătit să faci faţă celor 5 săptămâni infernale, nu te panica! Aşa cum te-ai obişnuit, SiSC este mereu alături de tine şi îţi oferă ajutorul de care ai nevoie! De aceea dorim să anunţăm oficial startul proiectului pe care ştim că îl îndrăgeşti nespus, SiSC Tutoring!
Născut ca un proiect intern prin care membrii echipei noastre se ajutau reciproc în sesiune, SiSC Tutoring a evoluat de-a lungul anilor, ajungând în prezent să se adreseze tuturor studenţilor ciberneticieni. Scopul nostru este ca TU să promovezi cu succes examenele, de aceea te invităm să iei parte la orele de pregătire suplimentare susţinute de profesorii pe care tu îi alegi, la materiile la care ai întâmpinat dificultăţi pe parcursul semestrului.
Mai multe informatii gasiti AICI
SiSC Recruteaza!
Ce au în comun toţi supereroii? Curajul şi ambiţia!
Aplică în SiSC şi îţi promitem că vei avea parte de o studenţie plină de aventuri.
De ce SiSC? Pentru că suntem mai întâi de toate o organizaţie creată pentru a veni în sprijinul vostru, al studenţilor, atât prin activităţi de susţinere a drepturilor voastre, cât şi prin realizarea de proiecte menite să vă pregătească pentru activitatea profesională ulterioară.
Dacă te-am convis, completează formularul online aici pană pe 19 octombrie sau vizitează standul nostru din clădirea Ciberneticii, etaj 1, pentru a-l primi în format fizic.
SiSC pe scurt
Sindicatul Studenţilor din Cibernetică (SiSC) a fost înfiinţat în 1996 şi reprezintă cea mai veche organizaţie studenţească din ASE. În ultimii 14 ani am fost prezenţi printre studenţii din fiecare sală de curs, am finalizat peste 150 de proiecte – din 7 am făcut o adevărată tradiţie, iar mesajul nostru a ajuns la zeci de mii de studenţi. An de an ne propunem să creştem aceste cifre şi impactul pe care îl avem, pentru ca oamenii care au trecut prin SiSC de-a lungul timpului să fie mândri că au contribuit la ceea ce este organizaţia acum.
În această perioadă, în care educaţia non-formală devine din ce în ce mai atractivă SiSC încearcă să dezvolte responsabilitatea, spiritul de echipă şi de apartenenţă la un grup. Mai mult, ne dorim ca studenţii să se implice activ în mediul în care trăiesc, să producă schimbări, să creadă în potenţialul pe care îl au.
SiSC înseamnă studenţi cu suflet mare, deschiși și implicați ce cred în tot ce realizează împreună. Vrem să aducem un suflu nou pe culoare de fiecare dată când monotonia pare că se instalează și, mal ales, ca ai noștri colegi să vadă în SiSC un punct de reper din orice unghi ar privi: profesional, social, cultural sau academic.
































Loading ...